Resurse ortodoxe
Pagina principala
Alte texte
   Excursie la Athos
   Un pustnic anonim
   Andrei din Abhazia
   C. Oprisan
Contact
   Comentarii...
Ieromonahul martir Andrei din Abhazia

Am consemnat aceste fapte si întâmplari minunate noi, monahul Alexie si fratele Alexie, auzindu-le povestite cu mare evlavie de la monahul Simon Abramisvili, în ziua 29, luna iulie, anul 1999, la mânastirea Zedazeni din Georgia. Monah Alexie Târdea si frate Alexie Ksutasvili - Lenski, mânastirea Antim Ivireanul, Bucuresti, 4 noiembrie 1999.

Nu de putine ori privim ca din departare, datorita putinei noastre credinte si saraciei noastre întru virtute, la marii barbati, cuviosi sau martiri, care au stralucit odinioara pe firmamentul plin de luminatori sfinti, ai Bisericii lui Hristos cea dreptmaritoare. De aceea, emotia ne încearca de fiecare data atunci când întâlnim în viata de zi cu zi, sau când auzim vorbindu-se despre vieti de sfinti contemporani noua.

Astfel, Dumnezeu, prin alesii Lui, pe care numai El îi stie, rusineaza gurile hulitoare ale celor care striga ca acum nu mai pot fi sfinti asa cum au fost odinioara, sau cum ca pildele si povetele Sfintilor Parinti apartin unor veacuri de mult trecute. Ba chiar întâlnim minti asa-zis luminate, cu numire de teologi si profesori de teologie, care socotesc de-a dreptul Vietile Sfintilor cuprinse în Mineie, Paterice, Limonariul, drept "legende", neacordându-le nici macar "statutul" de realitati apartinând istoriei Bisericii Ortodoxe.

Relatam cu fireasca emotie duhovniceasca istoria ieromonahului martir Andrei Kurasvili, martirul din Abhazia, asa cum am auzit-o si noi si am cules-o cu nevrednicele noastre puteri, de la un ucenic al acestui vrednic de pomenire Parinte Andrei, ucenic pe nume monahul Simon Abnamisvili.

Cuviosul Andrei a devenit crestin abia la vârsta de 26 de ani, în anul 1991, când a auzit pentru prima oara cuvântul Evangheliei si s-a botezat. Însusi parintele Andrei povestea ca, atunci când a procurat prima oara pentru folosinta sa duhovniceasca Sfânta Scriptura, o saptamâna întreaga s-a adâncit în citirea cuvântului lui Dumnezeu, neiesind din casa. De îndata ce cuvântul Domnului a patruns în sufletul lui, a început cu râvna fierbinte viata de asceza si de renuntare la placerile ieftine ale acestei lumi, oferite din plin tinerilor de aceeasi vârsta cu el. Pentru acest tânar, viata crestina purta obligatoriu întelesul adânc si tainic al vietii monahale, al vietii oferite integral lui Dumnezeu; Dumnezeu i-a harazit acestui iubit al Sau darul înfierii depline, darul sfintirii si al jertfei pe Cruce, crucea asumata personal de fiecare monah în parte, atunci când se rastigneste în fata altarului, atunci când sunt de fata mii de arhangheli si îngeri si, mai presus de toate, Însusi Domnul nostru Iisus Hristos si Preasfânta Maica a Sa.

Dupa numai 7 luni de la intrarea în manastire, a fost tuns în monahism, primind numele de Andrei. Nevointa Parintelui Andrei era aspra: mânca si dormea foarte putin - de fapt nimeni nu putea sti când anume "fura" un moment de odihna. Sufletul sau tânjea dupa singuratate, dupa viata petrecuta în locurile necalcate de picior de om, în convorbire tainica si netulburata de zgomote cu Cel care l-a chemat la o slujire atât de înalta si de dumnezeiasca - cea a schimei monahale. Împreuna cu ei se nevoia si monahul Simon, fratele sau de calugarie, cel care ne-a istorisit si noua, nevrednicilor, aceasta minunata si sfânta viata. Si parintele Simon dorea sa plece împreuna cu Andrei la viata de pustie. Dar Arhiepiscopul Daniil, chiriarhul eparhiei Adjaniei (sud-vestul Georgiei), de care se aflau ascultatori cei doi parinti, le-a interzis pentru început aceasta. Dupa ce Arhiepiscopul Daniil l-a hirotonit preot pe Andrei, acesta din urma a început mai mult a arde pentru viata în pustie; Andrei evita cât mai mult si îi displaceau convorbirile îndelungate cu mirenii si mai ales cu femeile. El se arata foarte aspru cu el însusi întâi de toate, si de asemenea sever cu cei din jurul sau. Dupa ce Înalt Preasfintitul Daniil a primit eparhia Abhaziei, cei doi parinti i-au urmat întru ascultare. Aici parintele Andrei a fost numit staret la Manastirea Comane ( acolo unde s-a mutat la cele vesnice cel întru sfinti parintele nostru Sfântul Ierarh Ioan Gura de Aur). De acest loc binecuvântat se leaga si alte minunate întâmplari din istoria Bisericii noastre pravoslavnice: mucenicia Sfântului Vasilisc si cea de a treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezatorul (la Manastirea din Comane se afla si azi racla ce a adapostit capul Sfântului Ioan Botezatorul).

Vrajmasii demoni, vazând nevointele parintelui Andrei, au început sa-l atace în mod vazut. Parintele Simon a vazut într-o noapte cum dracii încercau sa-l strânga de gât pe Andrei; a doua zi dimineata gâtul parintelui Andrei era plin de o multime de vânatai si zgârieturi. Atunci parintele Andrei i-a spus fratelui sau, Simon: "Baga de seama, tu singur ai sa suferi acest razboi al dracilor asupra ta!" "Aceasta nu se poate, Parinte... Nu sunt eu vrednic sa îngaduie Dumnezeu sa se slobozeasca acest razboi asupra mea…". În aceeasi noapte, însa, monahul Simon a avut de înfruntat atacurile dezlantuite ale demonilor si a biruit cu ajutorul lui Dumnezeu si cu rugaciunile parintelui Andrei.

În general, parintelui Andrei nu-i placeau convorbirile lungi. Vorbea foarte scurt si la obiect; predicile lui erau rare si în putine cuvinte el reusea sa miste îndata inima ascultatorilor catre pocainta si sa trezeasca dorul nestavilit catre cele ceresti. Odata monahul Simion a spus ca priveste ca la ceva lipsit de însemnatate la cartile Vechiului Testament. Parintele Andrei s-a suparat si l-a pedepsit cu tacerea timp de o saptamâna. Parintelui Andrei i s-a dat de la Domnul darul lacrimilor. Rugaciunea neîncetata izvora din inima sa si gândul neîntrerupt la moarte îl purta pururea în cugetul sau. Tristetea cea binecuvântata, dupa Dumnezeu si dupa fericirea vesnica a împaratiei ceresti, zdrobirea inimii si acea tinere permanenta a mintii în iadul deznadejdii despre care vorbeste Sfântul Siluan, erau însotite de nadejdea nestirbita în mila fara de sfârsit a lui Dumnezeu. Asemenea Cuviosului Macarie cel Mare care nu era sigur de mântuirea sa nici când se suia printre cetele de îngeri la ceruri, asemenea Sfântului Pimen cel Mare care spunea ucenicilor sai, întru nadejdea dobândirii bunatatilor celor vesnice: "credeti - ma, fiilor, toti se vor mântui, numai eu ma voi învrednici de focul cel vesnic", asa si parintele Andrei raspundea foarte des tot cu o întrebare, celor ce-l întrebau cum se afla:" Tie nu ti-e frica de moarte?"

Dragostea si evlavia parintelui Andrei fata de Sfintii Parinti care au aparat isihasmul sau ei însisi au fost practicanti ai rugaciunii lui Iisus era foarte mare. Asemenea lor, parintele Andrei a cunoscut experienta dramatica a angajarii depline pe drumul plin de obstacole al rugaciunii isihaste "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul." Câte ispite nu a îndurat el de la vrajmasul urâtor al tuturor celor care doresc sa-L vada pe Domnul si sa fie prietenul Lui! Foarte mult iubea parintele Andrei scrierile Sfântului Siluan Atonitul, Patericul Egiptean, scrierea Sfântului Ioan Gura de Aur - "Lucrarile monahilor". Cel mai mult se supara parintele Andrei atunci când cineva spunea ca în zilele noastre e imposibil sa egalezi înaltimile duhovnicesti ale Parintilor din veacurile trecute - erai întrebat atunci imediat de parintele Andrei: "De ce, de ce nu se poate, oare Dumnezeu nu este acelasi si ieri si azi si în veci?"

Dumnezeu i-a dat parintelui Andrei darul de a patrunde în inimile oamenilor si de a întelege starea duhovniceasca a fiecaruia. El întelegea imediat de ce anume bolea sufleteste fiecare om care venea la dânsul si-i daruia îndata si leacul cel mai potrivit.

Curând dupa venirea lor în Abhazia, a izbucnit razboiul civil din acea provincie, în anul 1993. Linia frontului era foarte aproape de Manastirea Comane, la numai 50 de metri. Vrajmasii musulmani trageau de multe ori chiar asupra manastirii si atunci parintele Simon întreba: "Parinte Andrei, te temi?" "Daca nu ti-e frica de munca cea vesnica, ce poate sa-ti faca mai mult un abhaz? Tu, Simone nu te temi de moarte?", venea raspunsul parintelui Andrei, referindu-se desigur la moartea sufletului, la posibilitatea de a nu mosteni Împaratia cea vesnica. Parintele Simon raspundea: "Cum va vrea Dumnezeu... "Si atunci parintele Andrei continua: "Esti sigur ca te-ai încredintat deplin lui Dumnezeu?" Vedem în aceste replici ale parintelui Andrei aceeasi atitudine în fata mortii, precum o vedem la Sfintii Parinti: nadejdea nezdruncinata în mila lui Dumnezeu, dublata permanent de gândul propriei nimicnicii. Desigur, pe alte meridiane decât Cuviosul Siluan Atonitul si decât chiar contemporanul lui Andrei, Cuviosul Arhimandrit Sofronie Saharov, parintele Andrei experimenta, fara îndoiala, acea "deznadejde" binecuvântata de care vorbeste atât de adânc Cuviosul Sofronie în tâlcuirea sa la viata Sfântului Siluan. E vorba de constiinta permanenta a starii de nevrednicie personala, de amintirea continua a pacatelor, de gândul ca tu însuti vei arde în flacarile iadului, de tinerea mintii tale în iad. Aceasta stare nu duce însa pe nevoitor la deznadejde, ci îl fereste de înaltarea subtila si periculoasa a mintii; nevoitorul pastreaza nealterata constiinta nemasuratei milostiviri a lui Dumnezeu, care covârseste orice închipuire, Ca dupa înaltimea cerului de la pamânt, a întarit Dumnezeu mila Lui spre cei ce se tem de Dânsul. (Psalmi, l02). Noi, cei trupesti nu putem întelege aceasta stare a mintii nevoitorului. Dar din aceasta stare, rugaciunea tâsneste curata, strabate cerurile si ajunge la Dumnezeu, izvorând din frângerea inimii noastre.

Parintele Andrei nu înceta sa se nevoiasca ca si pâna acum. Ba mai mult, zilnic slujea parastase pentru cei cazuti în lupte, refuzând orice recompensa de la ceilalti ostasi. Când i se cerea sa se odihneasca, Andrei spunea: "Nu-i suficient ca am petrecut atâtea zile în desert? Macar acum sa le rascumpar..." Priveghea îndelung si la miezul noptii, ca sa nu-l biruiasca gândurile cele deserte, iesea din chilie si muta singur din loc în loc zeci de blocuri grele de piatra. Desi se ferea de ceilalti, era vazut uneori înconjurând biserica si batându-se cu pumnii în piept; zicea pentru sine: "Ce va fi cu tine, ticaloase?"

Daca vreodata, în timpul Liturghiei, aparea vreun gând desert, îndata parintele Andrei scutura cu putere din cap spunând: "Nu, nu!" Zilnic Parintele Andrei citea Psaltirea întreaga - aceasta, dupa spusele monahului Simon, îi lua 3 ore si 20 de minute si în plus citea si toate cele patru Evanghelii.

Cu o saptamâna înainte de moartea parintelui Andrei, monahul Simon, ucenicul lui, a cerut voie sa plece la alta manastire pentru un timp, nemairezistând grozaviilor razboiului. Parintele Andrei avea deosebita evlavie la o icoana din biserica manastirii Comane, care reproducea icoana Maicii Domnului din Kazan. Înainte ca parintele Simon sa paraseasca manastirea Comane, cu toti au vazut si s-au spaimântat de minunea care s-a întâmplat la aceasta icoana - a început sa izvorasca mir. Acest fenomen uimitor a început sa se repete la toate icoanele din biserica manastirii; oricine putea simti acest miros foarte patrunzator. Tot atunci s-a întâmplat o minune si la icoana Sfântului Ioan Botezatorul. Candela de la aceasta icoana a continuat sa arda 48 de ore, desi în tot acest rastimp nu i s-a pus un strop de ulei. Apoi candela a început sa faca miscari circulare si a cazut, spargându-se în sute de fragmente.

La exact o saptamâna de la plecarea parintelui Simon, abhazii au strapuns linia de rezistenta a crestinilor si au fortat poarta manastirii. Dupa ce crestinii se împartasisera cu toti, au fost scosi afara de catre musulmani si asasinati prin împuscare. A scapat în chip minunat o femeie cu fiica ei; abhazul ucigas, îndreptând mitraliera catre dânsele, de trei ori a încercat sa traga, însa de trei ori glontul nu a plecat pe teava. Ucigasul s-a spaimântat si le-a eliberat pe amândoua. Astazi cele doua femei au îmbratisat calea monahala: mama se numeste monahia Mariam, iar fiica ei este sora Manana. Dupa ce parintele Andrei a fost ucis, femeia si fiica ei au ramas în acele locuri timp de 10 zile. Timp de trei zile cele doua femei nu au reusit sa-l îngroape pe parintele Andrei si în tot acest rastimp sângele nu a încetat sa curga din rana lui. În timpul cât au ramas în acele locuri, celor doua femei li s-a aratat parintele Andrei care le-a întarit cu duhul.

Parintele Andrei s-a dus la cele vesnice, ca un mucenic, la vârsta de numai 28 de ani. Dupa martiriul lui, din cei 8 frati câti erau la parinti, un frate s-a învrednicit de darul preotiei, o sora s-a facut monahie, iar o sora, rasofora. Daca tatal sau era înainte un ateu convins, acum el este un bun credincios; mama parintelui Andrei se gândeste si ea sa urmeze viata monahala. Familia parintelui Andrei se gaseste si acum în orasul natal al lui Andrei, Bagdati.

Sa nadajduim ca parintele Andrei va mijloci si pentru noi, cei putini la credinta si la fapte, ca Dumnezeu sa se milostiveasca de noi si sa ne mântuiasca.

Text reprodus cu autorizarea revistei Ekklesia.