Pagina întâi

Pagina Sfântului Ambrozie de la Optino este în constructie (trei pagini completate). Multumesc lui Liviu si lui Iulian pentru ajutorul dat la gasirea imaginilor de pe aceasta pagina.

Dupa moartea staretului Macarie în 1860, parintele Ambroise (1812-1891) a preluat conducerea schitului Optino, din Rusia. Perioada de staretie a parintelui Ambroise a coincis cu momentul de apogeu al schitului Optino.
Alexandre Grenkov s-a nascut la 21 noiembrie 1812 într-o familie de credinciosi din Tambov. În ziua aceea avea loc o sarbatore la biserica locala, astfel încât o multime de tarani din localitatile vecine umpleau satul. "M-am nascut în multime si voi trai mereu în mijlocul multimii", spunea mai târziu staretul.
Tânarul Alexandre, foarte dotat la scoala, era un copil plin de energie. Toata ziua putea fi vazut hoinarind pe strada cu prietenii sai si, desi nu-si ocupa timpul cu învatatul, a fost mereu primul la scoala satului. Dupa scoala primara a facut seminarul din Tambov dar nu s-a îndreptat spre preotie la sfârsitul studiilor. Viitorul staret s-a angajat mai întâi ca preceptor la o familie de proprietari, iar mai apoi a fost angajat ca profesor în satul natal.
Vesel si spiritual, Grenkov era iubit de toata lumea. Totusi, la un moment dat tânarul a început sa se retraga în locuri izolate pentru a se ruga si a avea o atitudine gânditoare. Înca din timpul seminariului, îmbolnavindu-se grav, tânarul Alexandre facuse fagaduinta de a se calugari. Desi vindecat, Alexandre întârzia mereu cu realizarea promisiunii traind în continuare printre oameni. Într-o zi, plimbându-se prin padure, auzi în mod clar în zgomotul unui râulet din apropiere cuvintele: "slaviti-L pe Domnul, iubiti-L pe Domnul". Tânarul profesor se îndrepta atunci catre un pustnic, Hilarion, cunoscut pentru învataturile sale în toata regiunea Tambovului. Acest starez l-a îndemnat atunci sa mearga la schitul Optino: "Mergi la Optino unde vei gasi experienta". În 1839, în timpul vacantei de vara, Alexandre merse si vizita la mânastirea Optino dar nu intra ca frate, ezitând înca. În toamna aceluiasi an, dupa o seara unde fusese mai vesel ca oricând, Grenkov se adresa brusc unuia dintre prietenii sai: "Nu mai pot sa ramân aici. Plec pentru Optino." Câteva zile dupa aceea parasi satul sau si fu primit la Optino de catre staretul Leonide.
Dupa o perioada de ascultare la bucatarie, fratele Grenkov fu luat de staret pentru a-i servi ca cititor. Trebuia astfel sa spuna zilnic, în chilia staretului, rugaciunile dupa canonul mânastirii. Glumind, staretul Leonide îl numea pe tânarul frate "himera", fara a se sti de ce. Înainte de moartea sa, parintele Loenide îl încredinta "de mâna la mâna" pe tânarul frate noului staret Macarie. Odata îmbracat în haina monahala, tânarul Alexandre lua numele de Ambrozie iar în curând fu facut diacon. Cum se apropie prima data de altar pentru a sluji, un batrân al schitului, Antonie, îl întreba: "Ei bine, v-ati obisnuit… ?". Ambrozie raspunse cu dezinvoltura: "Da, cu rugaciunile sfintiei voastre, parinte." Dar parintele Ambrozie îsi termina fraza: "…cu frica de Dumnezeu ?" Confuz, tânarul calugar pricepu lectia.
Desi a primit preotia, parintele Ambrozie nu a slujit multa vreme la altar deoarece în urma unei raceli se îmbolnaveste greu si sta în pat vreme de câteva luni. Cu sanatatea subrezita el va ramâne infirm pentru restul vietii trebuind sa renunte la slujirea liturghiei din causa slabiciunii extreme. Din pricina bolii natura exuberanta a parintelui Ambrozie s-a mai diminuat, parintele interiorizându-se si adoptând rugaciunea interioara neâncetata. El avea sa spuna mai târziu: "Boala este de mult folos pentru calugar. Când este bolnav, calugarul trebuie sa se îngrijeasca din timp în timp, atât cât e nevoie ca sa poata subzista."
Cunoscând greaca si latina, parintele Ambrozie îl ajuta pe staretul Macarie la lucrarile de editare a unor texte patristice. Dupa moartea parintelui sau duhovnicesc continua acesta ocupatie si publica mai multe carti, printre care si Scara lui Ioan Scararul. Dar aceste fructe ale eruditiei nu puteau combla temperamentului prea activ al parintelui Ambrozie. El cauta un contact direct cu oamenii. Spiritul sau viu si patrunzator, îmbogatit prin cunostinta literaturii ascetice, se interesa la tot ceea ce era în raport cu oamenii: atât viata secreta a sufletului cât si activitatile si preocuparile exterioare ale lor. Sub actiunea rugaciunii neâncetate, perspicacitatea naturala a parintelui Ambrozie se transforma în clarviziune, acest har deosebit datorita caruia avea sa devina una din figurile cele mai remarcabile de duhovnic pe care pamântul rus le-a dat.
În curând, înaintea parintelui Ambrozie nu mai ramânea nici un secret: "citea în sufletele oamenilor ca într-o carte". Chiar daca un vizitator nu spunea nimic si se tinea de o parte, în spatele altor persoane, parintele cunostea viata sa, starea sufletului sau ori motivele care-l adusesera la Optino. Nevrând sa fie cunoscut acest har al clarviziunii, parintele obisnuia sa puna întrebari celor care veneau sa-l vada; dar numai dupa felul în care întreba putea fi o dovada ca el stia problemele dinainte. Uneori, spiritul viu al parintelui Ambrozie îi juca feste si-l facea sa manifeste ceea ce stia. Astfel, într-o zi, el raspunse iute unui tânar muncitor care se plângea de dureri la brat: "Da, te doare bratul… De ce ai lovit-o pe mama ta ?" Apoi se corecta, confuz, si întreba: "Te porti întotdeauna frumos cu parintii tai ? Nu i-ai ofensat niciodata ?".