"De nu va veti reveni si nu veti fi precum copiii, nu veti intra în împaratia cerurilor".
Ca si Sfântul Ioan din Kronstadt, parintele Porfirie a trait mare parte a vietii sale în mijlocul oamenilor, în orasele Atena, Kallisia si Milesi. Înca tânar fiind, s-a calugarit si a fost cinstit cu darul preotiei si, pentru cei dornici sa stie, tot de tânar a primit darul Duhului Sfânt (la numai 17 ani!). A slujit mai apoi într-o mânastire, apoi în paraclisul unei policlinici din Atena, pentru ca la batrânete sa se retraga în muntele Athos.
Din câte am putut întelege din cartea pe care am citit-o ("Batrânul Porfirie - Parinte duhovnicesc si pedagog"), parintele Porfirie a dobândit virtutea smereniei pâna într-atât încât el a devenit partasul unor minuni de care nu s-a vorbit mult în literatura patristica si care, as îndrazni sa spun, pun la încercare si o solida credinta ortodoxa. Dar "la Dumnezeu toate sunt cu putinta". Un al doilea aspect al vietii parintelui este ca aceste minuni au fost folosite pentru întarirea credintei crestinilor care vor fi intrat în contact cu sfintia sa.

Asa cum parintele Porfirie o spune, minunile care se faceau prin sfintia sa în prezenta crestinilor erau menite fie sa întareasca credinta acestora, fie sa-i întoarca la pocainta pe cei indiferenti. Sa retinem ca toate aceste "întâmplari" sunt redate de catre sine însusi, ceea ce, daca pe oamenii fara cultura spirituala poate sa-i faca sa zâmbeasca, pentru crestini aceasta denota un înalt nivel al smereniei, la care dezvaluirea darurilor Duhului Sfânt nu mai aduce prejudicii (caderea în mândrie) omului duhovnicesc.
"Într-o seara, în iarna lui 1978, îl asteptam pe parintele Porfirie sa vina la noi acasa, în cartierul Thisio. Când a ajuns si a sunat la usa, m-am dus sa-i deschid. Bunicutul era vesel, ca întotdeauna. M-a binecuvântat si a intrat în casa. Am remarcat ca taximetristul care îl adusese nu pleca, ci zabovea, asa ca am socotit ca voia sa-mi vorbeasca.
Când m-am apropiat de el, mi-a spus: "Spuneti-mi, doamna, cine este acest Batrân? Stiti ce mi s-a întâmplat mai adineaori? Mi s-a parut ca sa deschide cerul si un foc mi-a patruns în suflet! Eu nu sunt prea dus la biserica si nu prea am treaba cu preotii. Pur si simplu l-am luat în masina. Pe drum Batrânul a început sa îmi spuna despre satul meu, despre familia mea si despre problemele mele personale… Eu, sa înnebunesc si mai multe nu! Asa cum v-am spus, deodata parca s-a deschis cerul si un foc mi-a patruns în suflet! Spuneti-mi cum l-as putea întâlni pe acest preot? As vrea sa merg la el…"

Parintele Porfirie povestea despre experientele sale la policlinica din Atena descriind ultimele clipe din viata pamânteasca a unor grav bolnavi care erau dusi într-un salon special. Uneori distingea deasupra patului lor un nor întunecat. Rugându-se, era alaturi de bolnavi, în acele ultime clipe de agonie de dinaintea mortii, usurându-le sufletele. Uneori îsi întrerupea rugaciunea, cobora în biserica, îngenunchea înaintea Sfintei Mese si plângea; apoi "cu si mai mare staruinta se ruga". Când se întorcea în salon, norul se risipise. O lumina blânda se asternuse peste chipul, de-acum împacat, al bolnavului. Sufletul sau liberat calatorea spre ceruri. Medicii care îl vedeau adesea la capatâiul bolnavilor la ceas târziu, îl întrebau: "Bunicutule, tot aici esti?", iar el raspundea: "Ce sa fac, fii mei? Doar vedeti ca sunt singuri si parasiti".

Parintele Porfirie avea darul vindecarii, dar era înzestrat si cu un dar mai putin comun: punerea de diagnostice persoanelor cu diferite boli si chiar cu probleme psihiatrice. Îmi veti spune ca si doctorii fac asa. Da, dar nu în felul acesta. Si daca credinta dumneavoastra se îndoieste, spuneti-va din nou ca Dumnezeu cunoaste tot si ca sfintii au Harul lui Dumnezeu. Parintele reusea sa puna diagnosticul doar atintindu-si privirea asupra acelei parti a trupului aflata în suferinta sau luând pulsul bolnavului sau al mamei sale.
"…La întoarcere el mergea înainte si eu [parintele Porfirie] în spate. Drumul era în panta. Cum mergeam asa, îmi spune:
- Bunicutule, Thanasis mi-a spus ca te pricepi si la boli.
- Nu, nu ma pricep si mai sunt si obosit, i-am raspuns.
Auzind acestea a tacut si a luat-o înainte. Pe când mergea asa în fata mea, mi-am facut cruce si m-am uitat la el cu bagare de seama. Am vazut ca avusese tuberculoza în partea stânga a pieptului. L-am oprit asadar si, batându-l pe umarul drept, i-am spus: "Vad ca ai fost bolnav în partea stânga". A fost multumit de ce i-am spus, iar chipul îi stralucea de bucurie.
- Si ce mai vezi? ma întreba.
- Ce sa-ti spun, fiule? Vad o minune, i-am spus.
- Ce minune? ma întreba el.
- Ai avut tuberculoza ani de-a rândul, dar ai facut tratament si s-a vindecat cu totul. Îti pot spune ca plamânul drept este mai sanatos ca stângul.
- Cum asa? ma întreba iar.
- Ei bine, în locul bolnav s-a adunat deasupra un fel de azbest si a acoperit boala cu totul.
- Sarut mâna, Bunicutule, ca tare ma mai întrista gândul ca sunt tuberculos, zise el.
- Te-ai vindecat si nici nu ti-ai dat seama?
- Mi-am dat seama, dar am ramas tot cu gândul ca sunt bolnav."

Dealtfel, este vrednic de retinut ca parintele Porfirie a trait în mijlocul oamenilor, desigur în chip de monah si preot. În permanenta sfintia sa a fost aproape de mireni si familiile lor, aratându-se acestora ca un povatuitor si ca un parinte: "Ca de ati avea zeci de mii de învatatori în Hristos, totusi nu aveti multi parinti…". Ce am retinut este, în esenta, un mesaj de încurajare prin reamintirea ca fericirea pe pamânt înca depinde de noi, fiind conditionata de întelepciunea cu care o cautam.
"Corecta educare si crestere a copiilor în cadrul familiei detinea un loc important în activitatea parintelui Porfirie, mai ales când îsi povatuia fii duhovnicesti. Când unii parinti îl întrebau: "Ce sa ne facem, parinte, cu copilul nostru ca este sovaielnic si mai are si tot felul de fobii?", parintele raspundea:
- Voi purtati întreaga raspundere prentru purtarea lui. Din pricina relatiilor proaste dintre voi doi, chiar din vremea când se afla în pântecele maicii sale i-ati provocat toate aceste traume psihice si toate problemele psihologice pe care acum trebuie sa le îndure. Sfintenia parintilor contribuie la mântuirea copiilor. Într-un singur fel putem face sa nu avem probleme cu copiii nostri, si anume prin sfintenie! Deveniti toti sfinti si nu veti mai avea probleme cu copiii vostri… Acest lucru îl veti dobândi lesne în momentul în care va veni Harul cel dumnezeiesc. Dar cum vine Harul ce dumnezeiesc? Vine când ne smerim si ne rugam. Iar rugaciunea trebuie sa fie fierbinte si curata, caci daca ne rugam cu credinta si rabdare, nu se poate sa nu primim raspuns.

Parintele Porfirie mai îndemna credinciosii sa profite de natura pentru a-si gasi odihna. Îi îndemna sa stea pe malul marii [acestea se petrec în Grecia!], cugetând, rugându-se, ascultând glasurile tainice ale naturii, linistindu-se. Apoi sa faca excursii, sa suie pe munte, sa priveasca cerul înstelat, sa se bucure primavara de frumusetea tarinilor, a florilor, a copacilor, si iarna, de zapada. Parintele Porfirie era încredintat ca astfel de sensibilitate contribuie la maturizarea duhovniceasca si sufleteasca a omului, fiind începutul unei comuniuni mai profunde cu Dumnezeu si totodata începutul unei doxologii închinate nesfârsitei Sale maretii. El însusi se trezea diminetile ca sa priveasca soarele rasarind din mare, si statea asa, în rugaciune si în meditatie.

"Iubiti-l pe Hristos… Hristos este totul, este izvorul vietii. Toate cele frumoase salasluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristetea, melancolia, mânia, supararea, amintirea ranilor ce le-am primit în viata, a greutatilor si a ceasurilor de agonie. Iubiti-L pe Hristos si sa nu vreti nimic în locul iubirii Lui".

Trupul parintelui Porfirie în Sf. munte Athos la mânastires la Kafsokalivia. Trupul unui alt mare atlet al lui Hristos, parintele Paisie de la Athos (+1993), este inmormantat la Man. Suroti de lânga orasul Tesalonic.