Pagina a doua

Cuvintele acestea pe care Domnul le-a rostit cu glas de tunet catre Arhanghelul Mihail au umplut de spaima nenumaratele puteri îngeresti. Apoi a poruncit sa-i aduca cele sapte veacuri de la facerea lumii. Mihail a primit porunca sa îndeplineasca si acest lucru. De aceea a mers degraba la casa testamentului si le-a adus. Erau ca niste carti mari, pe care le-a pus în fata Judecatorului. Apoi a stat de o parte privind cu respect, cum rasfoieste Domnul istoria veacurilor.

Si a luat primul veac, l-a deschis si a zis : "Aici scrie, în primul rând : Tatal, Fiul si Duhul Sfânt, un Dumnezeu în trei fete. Din Tatal S-a nascut Fiul, s-au facut veacurile, s-au creat netrupestile puteri, s-au întarit cerurile, pamântul, adâncurile, marea, râurile si toate cele ce sunt într-însele". Apoi, dupa ce a citit putin mai jos, a zis : "Chip al Nevazutului Dumnezeu este primul om, Adam, cu femeia lui, Eva. Atotputernicul Dumnezeu si Facatorul tuturor celor vazute si celor nevazute, a dat lui Adam o porunca. Aceasta este legea care trebuia tinuta cu toata puterea si scumpatatea, spre cinstea Facatorului sau si ca sa nu uite ca Dumnezeu se afla deasupra lui". Dupa putin, a citit mai departe: "Nelegiuirea în care a cazut chipul lui Dumnezeu prin înselaciune sau mai bine zis din neatentie si din neglijenta. A cazut omul si a fost izgonit din rai, cu dreapta hotarâre si judecata a lui Dumnezeu. Nu putea sa stea în aceste bunatati începatorul nelegiuirii!" Mai jos a citit: "Cain s-a aruncat asupra lui Abel si l-a omorât, dupa voia diavolului. Se cade sa arda în focul gheenei, pentru ca nu s-a pocait. Iar Abel va trai în vesnicie." În acelasi timp a rasfoit cele sapte carti ale veacurilor. În sfârsit, a luat a saptea carte si a citit: "Începutul veacului al 7-lea înseamna sfârsitul veacurilor. Începe sa se generalizeze raul, desfrânarea, nemilostivirea. Oamenii veacului al 7-lea sunt rai, invidiosi, mincinosi, cu dragoste fatarnica, iubitori de stapânire si de argint, robiti de pacatele sodomicesti si de celelalte pacate."

A mers putin mai departe, a citit ceva si îndata si-a ridicat în sus privirea mâhnita; a sprijinit o mâna pe genunchi si cu cealalta si-a acoperit fata si ochii si a stat asa cugetând în sine multa vreme, apoi a soptit: "Într-adevar, acest veac le-a întrecut cu nedreptatea si cu rautatea pe toate celelalte." A citit mai jos: "Grecii cu idolii lor au fost spânzurati cu lemnul, cu sulita si cu cuiele care au pironit trupul Meu, de viata purtatorul." A tacut câteva clipe si iarasi S-a aplecat asupra cartii: "Doisprezece comandanti ai marelui Împarat, albi ca lumina, au tulburat marea, au închis gurile fiarelor, au înecat balaurii cei gânditori, au luminat pe orbi, au saturat pe cei flamânzi si au saracit pe cei bogati. Au pescuit multe suflete moarte, dându-le din nou viata. Mare este plata lor..." Si apoi, dupa putin, a adaugat: "Eu, Iubitorul de oameni, am ales si marturisitori, care au fost biruitori cu ajutorul Meu. Prietenia lor a ajuns pâna la cer si iubirea lor pâna la tronul Meu! Dorul lor pâna la inima mea si jertfa lor Ma arde cu putere. Slava si puterea Mea este cu ei!" Dupa ce a întors multe file, a soptit cu un zâmbet de multumire: "O, Preafrumoasa si Preacinstita Mireasa! Câti vrajmasi s-au straduit sa te murdareasca. Dar nu m-ai tradat pe Mine. Mirele Tau! Nenumarate erezii te-au amenintat, dar piatra pe care ai fost zidita nu s-a miscat, pentru ca "portile iadului nu au biruit-o." Mai jos erau scrise toate pacatele oamenilor, pe care moartea le-a gasit nesterse prin pocainta. Si erau asa de multe, ca nisipul marii... Le-a citit Domnul nemultumit si a dat din cap suspinând. Nenumarata multime a îngerilor statea tremurând de frica dreptei mânii a Judecatorului. Când Domnul a ajuns la jumatatea acestui veac, a zis: "Sfârsitul lui este plin de putoarea pacatului, de lucrurile omenesti, care sunt toate mincinoase si întinate: invidie, ura, minciuna, hula, dusmanie, chefuri, betii, desfrânari, ucideri, avorturi, lacomie, iubire de argint, tinere de minte a raului. Dar ajunge! Îl voi curma la jumatate! Sa înceteze stapânirea pacatului!

Si zicând aceste cuvinte pline de mânie, Domnul a dat Arhanghelului Mihail semnalul pentru judeata. Imediat, acela cu ceata lui au luat prea stralucitul si negraitul tron si au plecat. Era asa de numeroasa ceata aceea încât tot pamântul nu o încapea. Si fugind, strigau cu glas de tunet: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot! Plin este cerul si pamântul de slava Lui. Si de acest înfricosat strigat se cutremura cerul si pamântul. Sfânt, Sfânt, Sfânt, mare si înfricosat, minunat si proslavit este Dumnezeu în vecii vecilor. Apoi a pornit Gavriil, cu ceata lui cântând; a urmat al treilea mare Arhistrateg, Rafail cu ceata lui, înaltând cântarea: Unul sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatal. Amin. În sfârsit, s-a pornit si ceata a patra. Comandantul ei era alb si luminos ca zapada, cu privirea dulce. Si fugind, cânta cu putere: Dumnezeu, Domnul dumnezeilor a vorbit si a chemat pamântul de la rasaritul soarelui pâna la apus. Din Sion maretia frumusetii Lui. Dumnezeu aratat vine, Dumnezeul nostru si nu va tacea. Foc înaintea Lui merge si în jurul Lui vifor mare! Si continua restul psalmului. Iar comandantii îi raspundeau: Vine Dumnezeu sa judece pamântul, ca Tu stapânesti peste toate neamurile. Conducatorul acestei osti se numea Uriil.

Dupa putin, au adus înaintea Domnului Prea Cinstita Lui Cruce, care stralucea ca un fulger înfricosat si revarsa o negraita mireasma. În urma ei veneau cu multa cinste cetele Stapâniilor si ale Puterilor. Privelistea era de o maretie uimitoare. Nenumaratele Puteri cântau cu o deosebita armonie. Unii ziceau cu multa teama: Înalta-Te-voi Dumnezeul meu si Împaratul meu si voi binecuvânta Numele Tau în veci! Altii ziceau: Înaltati pe Domnul Dumnezeul nostru si va închinati asternutului picioarelor Lui, ca Sfânt este. Aliluia, Aliluia, Aliluia!