Site în constructie! Reveniti pe 1 august 2000.



*** 
   Pentru a nu fi deranjat de Pop-up-ul publicitar,
   nu il inchideti ci acoperiti-l cu fereastra site-ului.
   Publicitatea nu are nimic în comun cu continutul paginii ! 
***


In lunile urmatoare voi introduce texte de sau despre
Sf. Nifon (Arhiepiscop al Constantiei, sec. IV),
Sf. Maximovici, Sf. Ioan de Kronstadt.
Prezentarea va fi ameliorata.
În josul paginilor se gasesc diferite legaturi.


În prezent studiez la Universitatea Politehnica din Montreal, Canada. Am 26 ani si mi-am petrecut
tineretea în Bucuresti, în preajma strazii Pantelimon.
Pagina aceasta este o încercare de a lansa pe Internet material referitor la personalitati
spirituale ortodoxe.  În principal, caut sa fac referinta la contemporani si aceasta prin
redarea unor extrase din scrierile lor sau prin scurte biografii.  Scopul umarit este de a
face cunoscuta constiinta spirituala a unor cuviosi mai mult sau mai putin cunoscuti, si
aceasta în limba româna.


  Iata si câteva extrase din cartea "Între iadul deznadejdii
  si iadul smereniei" scrisa de un sfânt care a cunoscut
  timpurile primului razboi mondial.  Aceasta carte m-a marcat
  mult totusi ea trebuie citita cu atentie : învataturile
  cuprinse provin de la un om care s-a luptat aspru vreme de
  46 ani pentru a-L cunoaste pe Dumnezeu.  Astfel, îndemnurile
  sale pot parea usoare dar sînt greu de urmat "dintr-o data".
  Pe parcurs voi mai adauga extrase din aceasta carte.
  Va recomand lectura ei!
  


Cuviosul Siluan Athonitul

ÎNTRE IADUL DEZNADEJDII SI IADUL SMERENIEI

1. DESPRE DORUL DUPA DUMNEZEU

Inima mea tânjeste dupa Domnul si-l caut cu lacrimi. Cum as putea sa nu Te caut ? Tu m-ai gasit, Tu, mai întâi. Tu mi-ai dat sa traiesc dulceata Sfântului Tau Duh si sufletul meu Te-a iubit. Tu vezi, Doamne, chinul si lacrimile mele… Daca nu m-ai fi atras prin iubirea Ta, nu Te-as cauta asa cum Te caut. Dar Duhul Tau mi-a dat sa te cunosc si sufletul meu se bucura ca Tu esti Dumnezeul si Domnul meu si tânjesc dupa Tine pâna la lacrimi.

Sufletul meu tânjeste dupa Dumnezeu si-L cauta cu lacrimi. Milostive Doamne, Tu vezi caderea si durerea mea. Dar cu smerenie rog îndurarea Ta : revarsa asupra pacatosului ce sunt, harul Sfântului Tau Duh. Amintirea lui îndeamna mintea mea sa caute din nou milostivirea Ta. Doamne, da-mi duhul smereniei Tale ca sa nu pierd din nou harul Tau, si sa nu ma tângui ca Adam care plângea dupa Dumnezeu si Raiul cel pierdut.

În primul an al vietii mele în manastire, sufletul meu a cunoscut pe Domnul prin Sfântul Duh. Mare este iubirea cu care ne iubeste pe noi Domnul. Stiu aceasta de la Duhul Sfânt pe Care Domnul mi l-a dat prin milostivirea Sa. Sunt un om batrîn si ma pregatesc de moarte, si scriu adevarul din dragoste de oameni. Duhul lui Hristos pe Care mi l-a dat Domnul vrea mântuirea tuturor, doreste ca toti sa cunoasca pe Dumnezeu. Domnul a dat tâlharului Raiul : la fel îl va da oricarui pacatos. Pentru pacatele mele sunt mai rau decât un câine râios; dar l-am rugat pe Dumnezeu sa mi le ierte si El mi-a dat nu numai iertarea dar înca si Duhul Lui. Si în Duhul Sfânt am cunoscut pe Dumnezeu. Vezi iubirea lui Dumnezeu fata de noi ? Si cine ar putea tâlcui milostivirea Sa ? Fratii mei, în genunchi va rog : credeti în Dumnezeu, credeti ca Duhul Sfânt e Cel ce da marturie despre El în toate bisericile si în sufletul meu. Duhul Sfânt este Iubire si aceasta Iubire se revarsa în sufletele tuturor sfintilor care sunt în cer, si acelasi Duh Sfânt este viu pe pamânt în sufletele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Domnul este milostiv; sufletul meu stie aceasta, dar nu o poate tâlcui în cuvinte. El este nesfârsit de blând si smerit, si atunci când Îl vede, sufletul se preface în întregime în iubire de Dumnezeu si aproapele, devine el însusi blând si smerit. Dar daca omul pierde harul, atunci va plânge ca Adam când a fost izgonit din rai. El hohotea si întreaga pustie auzea gemetele lui; lacrimile lui erau pline de amara întristare si a plâns ani multi. Tot asa si sufletul care a cunoscut harul lui Dumnezeu si l-a pierdut, înseteaza dupa Dumnezeu si spune : "Sufletul meu tânjeste dupa Dumnezeu si Îl caut cu lacrimi". " Doamne al milei cauta cu mila la zidirea Ta si arata-Te oamenilor prin Duhul Sfânt asa cum Te descoperi slugilor Tale." "Doamne, toate popoarele sunt lucrul mâinilor tale. Întoarce-le de la ura si rau spre pocainta, ca sa cunoasca toate iubirea Ta." "Popoare ale pamântului! Sa chemam pe Domnul si rugaciunea noastra va fi auzita, caci Domnul se bucura de cainta oamenilor; toate Puterile ceresti ne asteapta, ca si noi sa ne bucuram de dulceata iubirii lui Dumnezeu…" "Sufletul pacatos care nu cunoaste pe Domnul se teme de moarte gândind ca Domnul nu-i va ierta pacatele sale. Se întimpla asa, pentru ca sufletul nu cunoaste pe Domnul si nu stie cât de mult ne iubeste. Dar daca oamenii ar sti aceasta, nimeni n-ar mai cadea în deznadejde, pentru ca Domnul nu numai ca iarta, dar înca se si bucura de întoarcerea pacatosului." "Tu ai atras la Tine sufletele Sfântilor, Doamne, si ele curg spre Tine ca niste pârâiase linistite. Mintea Sfinilor s-a alipit de Tine, Doamne, si ea se avânta spre Tine, Lumina si Bucuria noastra. Inima Sfântilor Tai s-a întarit în iubirea Ta, Doamne, si nu Te poate uita nici macar o singura clipa, nici macar în somn, caci dulce e harul Duhului Sfânt." "Doamne, binevoieste sa ne dai darurile Sfântului Duh, ca sa cunoastem slava ta si sa traim în pace si iubire, ca sa nu mai fie nici ura, nici razboi, nici dusmani, ci sa domneasca numai iubirea." Despre Maica Domnului: "Ah, daca am sti cum iubeste Prea Sfânta pe toti cei ce pazesc poruncile lui Hristos si cum compatimeste si sufera pentru cei ce nu se caiesc!" "Alta data, de Pasti, mergeam de la poarta pricipala a manastirii si vad venind în întâmpinarea mea un baietel de vre-o patru ani cu fata vesela - harul dumnezeiesc veseleste pe copii. Aveam un ou si i l-am dat. Lucrul acesta i-a facut multa placere si îndata a alergat spre tatal lui sa-i arate darul. Si pentru acest lucru neînsemnat am primit de la Dumnezeu o usoara bucurie. Am fost cuprins de iubire pentru toata zidirea lui Dumnezeu." "Veniti la Mine toti cei osteniti si Eu va voi odihni pe voi. Veniti si beti apa vie. Veniti si învatati ca eu va iubesc. Daca nu v-as iubi, nu v-as chema. Nu pot suferi ca nici macar una din oile mele sa se piarda. Chiar si pentru una singura, Pastorul merge în munti si o cauta peste tot. Veniti, deci, la Mine, oile mele. Eu v-am facut si va iubesc. Iubirea mea pentru voi M-a facut sa vin pe pamânt si am îndurat totul pentru mântuirea voastra. Vreau ca voi sa cunoasteti iubirea Mea si sa spuneti ca Apostolii pe muntele Tabor: "Doamne, bine este noua sa fim aici impreuna cu Tine!". " Exista oameni care doresc osânda si chinurile în focul iadului, vrajmasilor lor sau dusmanilor Bisericii. Ei gândesc asa pentru ca nu au învatat de la Duhul Sfânt sa iubeasca pe Dumnezeu, caci cel ce a învatat aceasta varsa lacrimi pentru întreaga lume. Tu zici: "Cutare si cutare e un criminal, sa mearga, deci, sa arda în focul iadului". Dar te întreb: "Daca Dumnezeu ti-ar da un loc bun în Rai si de acolo ai vedea arzând pe cel caruia i-ai dorit chinurule iadului, nu-ti va fi mila de el, oricine ar fi, chiar daca e un dusman al Bisericii?". Sau vei avea o inima de fier? Dar în Rai nu e loc pentru fier. Raiul este smerenie si iubirea lui Hristos, care are mila de toti." " Când omul se teme sa nu supere pe Dumnezeu printr-un pacat oarecare, e pe prima treapta a iubirii. Cel a carui minte nu e tulburata de gânduri se afla pe cea de-a doua treapta a iubirii, mai înalta decât prima. Pe cea de-a treia, mai înalta înca, omul simte în mod limpede harul în sufletul lui. În sfârsit, când un om poarta harul Duhului Sfânt atât în trupul cit si în sufletul lui, e iubirea desavârsita; oasele celui ce pastreaza acest har vor deveni Sfinte Moaste cum au ajuns cele ale Mucenicilor , ale Proorocilor, ale Sfintilor Nevoitori Asceti si ale celorlalti mari Sfinti. Unii zic ca nu exista Dumnezeu. Ei vorbesc asa pentru ca în inima lor locuieste duhul mândriei, amagindu-i cu minciuni împotriva Adevarului si împotriva Bisericii lui Dumnezeu. Ei cred ca sunt inteligenti si destepti, dar în realitate nu înteleg nici macar faptul ca aceste gânduri nu sunt ale lor, ci vin de la vrajmasul. Oricine le primeste în inima lui, se identifica cu duhul rau si se face asemenea lui. Faca Dumnezeu ca nimeni sa nu moara în aceasta stare. " "S-a întâmplat urmatorul caz. Economul manastirii [Sf. Siluan nu-si da numele, din modestie] a trimis un lucrator la o munca oarecare dar lucratorul, din lipsa de experienta, n-a vrut sa se duca.. Economul i-a zis : Du-te. Atunci lucratorul s-a înfuriat si în prezenta tuturor celor ce erau acolo - vre-o patruzeci de persoane - l-a facut pe econom 'câine'. Dar economului i s-a facut mila de lucrator, i-a dat ceai si zahar si i-a spus : Cheama-ma întotdeauna 'câine'. Dintr-o data lucratorul a fost cuprins de o asemenea rusine ca fata lui s-a înrosit cu totul si, mai apoi, a devenit cel mai ascultator dintre toti. Daca nu-l iubesti pe fratele tau pentru care Însusi Domnul a murit în mari suferinte, e pentru ca te-ai taiat din Vita care este Domnul (Ioan 15,1); dar pe cel ce lupta cu pacatul Domnul îl va sprijini. Cum poti sa stii daca Domnul te iubeste sau nu? Iata câteva semne : daca te lupti cu tarie împotriva pacatului, e pentru ca Domnul te iubeste. Daca iubesti pe vrajmasii tai, esti si mai iubit de Dumnezeu. Iar daca-ti dai viata pentru ceilalti, esti foarte iubit Domnului Care si-a dat si El viata pentru noi. Sa nu ne întristam de pierderea bunurilor noastre : nu merita chinul si osteneala. Tatal meu m-a învatat acesta. Când se întâmpla o nenorocire în casa, el ramânea linistit. Într-o zi casa noastra a ars si oamenii spuneau : Ivan Petrovici, acest incendiu te-a ruinat. Dar el raspundea : Cu ajutorul lui Dumnezeu, mi-o voi pune pe picioare. Într-o zi când mergeam pe ogorul nostru i-am spus : Uite, ne-au furat snopii de grâu, iar el mi-a raspuns : si ce? Copilul meu, Domnul a facut sa creasca grâul pentru noi; avem destul. Dar daca cineva fura, înseamna ca are nevoie de mâncare [aceasta decl. Mi s-a întâmplat sa-i spun : Dai mult de pomana, dar acolo jos oamenii traiesc mai bine decât noi si dau mai putin. Iar el mi-a raspuns : Lasa! Domnul ne va da ce ne trebuie! Si Domnul n-a înselat nadejdea lui. "


Arhimandritul Sofronie.

În timpul vietii Sfântului Siluan, un singur calugar s-a apropiat de sfântul parinte pentru a-i deveni ucenic. Arhimandritul Sofronie a facut cunostinta cu parintele Siluan în ultimii ani ai vietii acestuia la Mânastirea Sf. Pantelimon de la muntele Athos. Dupa o vreme, Arh. Sofronie s-a mutat la o mânastire orthodoxa din Anglia unde a trait pâna recent ca preot si duhovnic dar mai ales ca un om cu o aleasa viata duhovniceasca. Scrierile sale, care nu odata coincid ca tematica cu cele ale parintelui sau duhovnicesc, reprezinta cu ajutorul experientelor sale spirituale întelesul vietii crestine. Imaginea îl reprezinta alaturi de un tânar calugar.

"În atmosfera zilelor noastre, nu e deloc simplu a marturisi despre darurile legate de credinta in Hristos. In fata mea se afla sarcina de a prezenta o imagine pe cât se poate de adevarata despre ce mi-a fost dat sa traiesc; si pe deasupra într-un mod care sa nu ascunda atentiei cititorului impulsurile inimii. Dumnezeul nostru este Împaratul smeritei iubiri. El ne cheama sa învatam de la El Însusi smerenia (Matei XI, 29). Primele cuvinte din predica Lui au fost: "Pocaiti-va". Experienta de veacuri a crestinismului a aratat bine ca omul resimte cu o amara durere ticalosia pretentiei sale demonice de a-i domina pe ceilalti si ca, de îndata ce uraste acest duh întunecat, inima lui intră in domeniul unei libertati necunoscute de el pâna atunci, care-l avanseaza pâna la putinta de a contempla bunatatea lui Dumnezeu. In acest timp, toate cele dinlauntrul sau se reduc la tacere: mintea nu mai poate sa gândeasca, nici inima sa rosteasca un cuvant de multumire. Omul - ca imagine a Absolutului, în chip firesc, este atras catre începutul tuturor începuturilor, catre Fiinta dintâi. Acest demers începe totusi cu pogorârea noastra în adâncurile cele dedesubt. Apostolul Pavel spune despre Hristos: "S-a suit ce poate însemna numai ca s-a si pogorât în partile cele mai de jos ale pamântului ? Cel ce s-a pogorât, Acela este care s-a si suit mai presus de toate cerurile, ca toate sa le umple" (Ef. IV, 9-10). Tocmai aceasta este calea noastra dupa cadere: si alta nu exista. Noi coborâm, în actul osâdirii de sine, în prapastii întunecoase, pentru ca în momentul când, întru Hristos si prin El, ni se deschide chipul cel mai înainte de veci al Omului în mintea creatoare a lui Dumnezeu, sa începem sa sesizam bezna întunecarii noastre. Dupa cum fulgerul care scânteiaza în noapte face întunericul mai nepatruns, tot astfel, ivindu-se nouă Lumina Dumnezeirii, prin contrast, ne face sa vedem întunericul din launtrul nostru, asemenea unei mase dense de murdarie respingatoare. Aceasta vedere genereaza înlauntrul nostru o mare durere, care loveste fiinta noastra în toate planurile. Suferinta duhului nostru în acest timp trece peste limitele temporale: ea depaseste oricare durere fizica. Ne afundam în întregime în raurile lacrimilor. Fiind robii patimilor noi ne vedem deodata rupti de la Dumnezeu, a carui sageata a iubirii ne-a ranit pe noi. "Din adâncuri strigam catre El" (Ps. 129, 1). Mandria este si rautate si întuneric. Într-ansa se afla radacina tuturor pacatelor. Domnul si-a început predica pe pamant chamându-ne la pocainta. Cuvantul grecesc "matanoia" înseamna o schimbare radicala a conceptiei nostre despre viata, trecerea de la vechea viziune a lumii spre viziunea unei perspective inversate; si anume, prin smerenie, în înaltarea catre Cel Preaînalt; caci prin mândrie noi am cazut în întunericul cel mai dinafara. Asa începe pocainta noastra, care n-are sfârsit pe pamant, caci sfarsitul este o desavârsita asemanare cu Dumnezeu-Hristos, care s-a înaltat la Tatal; într-o desavârsita smerenie asemanatoare lui Dumnezeu trebuie sa stea împlinirea dumnezeirii noastre. Când Dumnezeu ne atrage spre El, atunci rugaciunea pocaintei amare devine mistuitoare. În minte si în inima nu este nimic în afara de setea arzatoare de a-L dobandi pe Domnul, Sfântul Sfintilor. Si pe nesteptate, se savarseste minunea: vine ceva la care nici nu m-am gândit, de care nici n-am auzit, care nici la inima nu s-a suit, adica în bezna intunericului nostru patrunde raza Soarelui necreat (I Cor, II, 9). Oare, e posibil sa vorbim de Lumina acestui Soare ? Ea mângâie sufletul îndurerat în modul în care îi este propriu. Ea pacifica inima învaluita, lumineaza mintea cu o noua contemplare. Sufletul care pâna atunci murea primeste o viata nepieritoare.


Spre lumina neînserata

Sfântul Nifon, Arhiepiscopul Constantiei



Sunteti al -lea vizitator.
Ultima modificare : 29 iunie 2000.

Urmatoarea modificare : 1 august 2000 (previziune :))


hystria@usa.net

Impresia si sugestiile dumneavoastra...


powered by lycos Search: Tripod The Web